Farul Minot's Ledge

Ca o haită de lupi spectrali, norii suri
Gonesc hăituiți înaintea furtunii;
Sub cerul gol și-amenințător, în urletele nopții,
Se înalță farul cu ochi roșii ca tăciunii.

Cu degete-alunecoase, valurile se-agață
De turnul masiv, urcând și căzând; latră
Fel de fel de blesteme, se reped cu furie
Năucă spre zidul puternic de piatră.

Sus în turnul singuratic se află el,
Paznicul și păstrătorul luminii:
Tăcut și înfiorat, aude cum moartea-n
Bezna lumii-și asmute,-njurând, câinii.

Viforul de spumă albă bate-n tăblii
Ca o fantomă jilavă, care-n rafalele de vânt,
Vânată de vrăjmași, caută-un ungher
În care să se ascundă cât mai curând.

El se roagă, omul singur, pentru fiecare suflet
Rătăcit pe ape-n acea noapte de ocară,
Dar cel mai mult pentru bravul copilaș care,
Râzând, i se urca pe genunchi odinioar㠖

Tânărul Charlie, cel cu părul castaniu
Și ochii ca aluna, cu buze zâmbitoare.
"Fie ca Cerul să aibă-ndurare," strigă bătrânul,
"De fiul meu și de corabia lui, acum pe mare!"

În vreme ce cu inimă pioasă-ngână rugi,
Un trăsnet groaznic bubuie departe:
Tăcere; apoi iar și iar în cămăruța lui revin,
Răsună, canonadă, tunetele îmbufnate.

A eșuat pe bancuri o navă-n seara asta!
Nu va rezista mai mult de treizeci de minute;
Poate-arunca doar ancora și câteva parâme,
Așteptă pe-Atotputernicul să o ajute!

Pe pasarela umedă el încearcă din răsputeri
Să străpungă cu privirea noaptea de catran:
Peste valuri, ochii farului desfășoară și întind
O cărare albă de lumină spre ocean;

Și, iată, unde sfătuitoare răzbate raza farului
Se vede capul unui om printre brizanții înspumați,
Cu plete castanii, lungi și crețe, ude leoarcă,
Cu ochii ca aluna febrili, dar neînfricați.

Repede cu bandula! O aruncare disperată!
Saula, împinsă de vântul scos din minți, se răsucește.
O va prinde? O, așteptarea... neliniștea cumplită!
Oceanul sălbatic îi strânge fiul într-un clește.

Recuperează-ndată saula. Simte-o rezistență:
Fricos, în inima bătrână apare-un licăr de speranță,
El trage la mal dintre stâncile-alunecoase
Trupul feciorului său, un firicel de viață.

Fantomele încă aleargă pe cer, norii suri
Încă gonesc hăituiți înaintea furtunii;
Sub cerul gol și-amenințător, în urletele nopții,
Farul se înalță spre cer cu ochi roșii ca tăciunii.

Afară, lumea-i sălbatică și plină de mânie,
Toți demonii dau năvală, scăpați din jujeu;
Dar cu tatăl și cu fiul înăuntru, împreună,
Pe pământ se pogoară pacea lui Dumnezeu.


* Minot's Ledge Light – un far celebru din imediata apropiere a portului Boston, Massachusetts, numit de localnici și "I Love You Light." Farul, scos din uz și declarat monument istoric, a fost vândut la licitație de General Services Administration în anul 2014 pentru suma de 222 000 USD.

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Votează! | Copiază!

Distribuie
calendarNu este introdusă data nașterii pentru Fitz James O'Brien. [Caut pe Google] [Adaug data nașterii]

 

Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.


Comentariu

Numele (obligatoriu)

Adresa de e-mail (nu e publicată, este important să fie scrisă corect)

Dacă ai cont în Forum, este valabil și pentru comentarii sau alte facilități. Autentificare »

Comentariul trebuie să aibă un ton civilizat și să se refere la subiectul citatului, altfel va fi șters. Pentru mai multe informații despre criteriile pe care trebuie să le respecte comentariile, citiți Regulamentul.

Pentru a discuta despre alte lucruri decât cele care respectă tematica acestei pagini, se poate deschide un subiect în Forum.

♥ Cum pot ajuta?

Discuții similare în Forum

[Lecturi] O carte inedită în literatura română by Vedetot Ion 14 March 2024, 13:31:44
[Administrare] Incompetență, sau complicitate? by Vedetot Ion 05 February 2024, 11:27:56
[Administrare] Răspuns: Considerații by Atena Dumbravă 01 November 2023, 04:41:26
[Diverse] Răspuns: Literatura română încotro? by Vedetot Ion 28 October 2023, 06:01:22
[Administrare] Răspuns: Considerații by Veta M.Arin 16 October 2023, 15:43:38
Mai multe în Forum »

Fani pe Facebook