Clopotul

Iubesc muzica ta, clopot cu polisemic grai,
Dangătul metalic marcând clipa dioramă
Care la viaţă, la moarte,-n iad sau în rai
Pe copiii Vremii necontenit îi cheamă.

Vocea ta, deasupra abisului marin,
Spre casă, prin ceţuri, pe marinari îndrumă,
Le-alină grijile,-aromindu-i cu somn lin,
Înveselindu-i pe marea cu valuri şi cu spumă.

La apelul tău, în casa Domnului şi-a bucuriilor cereşti
Strămoşii s-au prezentat în momentele majore,
Iar oamenii curaţi la suflet cred că-i ocroteşti
De focul şi de mânia trăsnetelor sonore.

În curând bătăi de clopot pentr-un nou mormânt
Se vor înălţa iarăşi spre cerul limpede cristal –
Împrăştiind prohodul meu pe-aripa rafalelor de vânt
Care de veacuri mătură faleza pământului natal.

poezie clasică de Ralph Waldo Emerson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!