Baladă vrăjită pe un stâlp înflorit
Leagă, Doamne, vântu-n iesle
și mă-ncuie-ntr-o copită
cu cinci maici de crânguri murge
și cu jar trosnind sub plită;
Doamne, de-un potop frumos,
cu doi miei de câmp de mure,
leagă ochii mei să-ndure
dorul ei de vin lutos.
Leagă-mă de mine, Doamne,
cu tăciune stins pe râuri,
cum și ea, pe greabăn frâuri
mi-a tot pus din colț de ochi
și mi-a răsucit prin oase
verzi spărturi de lemne coapte
și-mi tot rupe, și-mi tot coase
ploi de ea prin mâl de nopți.
Leagă-mă ca pe o toamnă
de un stâlp de mânăstire
și-mi citește din Psaltire
cu doi ochi subțiri de hoț,
cu doi ochi subțiri de doamnă;
să nu plec, să nu mă fure
cu tot sufletul din mine
ca pe-o cană cu afine,
ca pe-un braț de flori la porți.
Leagă, Doamne, dacă poți...
poezie de Camelia Radulian
Adăugat de Cornelia Georgescu

Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre flori
- poezii despre verde
- poezii despre toamnă
- poezii despre suflet
- poezii despre râuri
- poezii despre ploaie
- poezii despre oi
- poezii despre noapte
- poezii despre lemn
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.