Întoarcerea

S-a întunecat afară, pică ploaia în cotlon.
Şura cade într-o rână şi toate-s la unison.
Drâmba e pe raftul vechi, baniţa curge niţel,
Înşirând pe o cărare bob de grâu în firicel.
Stă hambarul gol-goluţ, cocoţat pe doi butuci,
De sub el, un şoricel fuge iute spre uluci...

Un topor e ruginit, ferestrăul dinţi nu are,
Locul lor e luat de-o drujbă, pusă şi ea la păstrare.
Roaba este demontată, roata doarme pe lemnar,
Numai apa din fântână toarce fus în calendar!
Lângă seceră, în cui, văd potcoave de la cai
Şi în tindă toamna-nşiră frunzele în evantai.

Lampa-i stinsă, deocheată, de-o vecină ce-a murit.
Cucuvelele, pe hornuri, ţipă ceasul de sfârşit...
Pâlcuri vii de lilieci stau lipiţi de ziduri ude,
Tâlvul plânge pe butoi dar bunicul nu aude.
O icoană şi-un ştergar mă privesc, zâmbind, timid,
Şi mă-ntreabă cum mă cheamă şi de unde am venit...

poezie de Doina Bonescu din Scrisori pe frunze
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!