Balada izvorului cu apă rece

Izvor, izvor rece, izvor al iubirii
Din care curge apă rece totdeauna,
La care toate păsărelele vin
Să-şi află tihna şi alinarea – doar una,

O turturică văduvioară, nu-şi găseşte liniştea
Şi-şi plânge ceas de ceas tristeţile sfâşietoare.
Zărind-o, s-a apropiat de ea, curtenitor,
Un păsăroi iubeţ numit privighetoare,

Care i-a susurat, alunecoase,-aceste vorbe:
" Doamna mea, dacă vrei, încuviinţează doar
Şi-ţi voi fi rob supus pe veci."
" O, nu, nu, tu eşti duşmanul meu, suflet hoinar:

Du-te, dispari, ai sufletul atât prefăcut!
Eu nu-mi mai găsesc pacea pe ram verde,
Nici în crângul înflorit, frumos,
Izvorului cristalin, când mă vede,

I se tulbură apele cu lintiţă şi mâl.
Nu vreau alt soţ cât voi mai fi pe lume
Şi nu mai vreau nici alţi copii,
Nu mai vreau plăceri şi fug de glume,

Am renunţat la comfortul pe care acestea-l presupun.
Lasă-mă-n pace, pasăre vicleană, agasantă,
Vicioasă şi vulgară, mincinoasă!
Eu nu-ţi voi fi fiu nicicând, nicicând amantă!

Eu n-o să mă mărit cu tine niciodată!"

poezie de Autoare necunoscută,secolul al XV-lea,Spania, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!