Visâd că trăiesc într-o pictură
Scene deja trăite sunt zilele mele,
trec în viteză, mereu mai egale,
caut un refugiu pentru a nu gândi,
de durerile mele am uitat a vorbi...
De prezența mea viața-am vitregit,
mă-treb uneori, cu mine am greșit?
Iarăși liberă să plec în zbor aș vrea,
să fiu din nou o verde rămurea,
să mă-nvelesc cu infinit,
să-mi las în urmă trupul smochinit.
Cu mine-aș lua un râset de copil,
lacrimile de bucurie să-mi fie exil.
Piramide de gânduri azi mă năpădesc,
trec pe neașteptate pe tărâm nepământesc
visând că-ntr-o pictură traiec.
Culeg culori din pajiști înflorite,
sufletu-mi tapetez cu lumini primenite.
La mine gândesc fără ranchiună,
fluturi multicolori mă țîn de mână.
Răsăritul unei noi zile-i aproape,
treaptă cu treaptă urc mai departe
împlinind a mea viață măiastră,
fericită-s în pictura mea frumoasă.
poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Doina-Maria Constantin. [Caut pe Google] [Adaug data nașterii]
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.