Absenţa Anelor

fabulos înfloresc fluturii-n zbor
prin înfloriţii tei exterior clepsidrei
cu necrezul că dioptria senzaţiei
se poate îneca şi se distruge
în strigătul întreg al necazului
şi sub infirma apăsare a unui gând.

raţiuni mereu suspendate de taină
şi îndreptate
spre falsul lunii din liniştita oglinda a bălţii
în care fără anticipări
barza-si priveşte sosia
ea, în piciorul de serviciu nemişcată stând
şi veghind sfioasele nedumeriri ale cerului
coborât pe ritm de cotidian amar.

şi deodată o tresărire deloc evazivă:
" hei, tu, ăla scufundat eşarfei freamăt...
da, tu, ăla, care luneci pe o muchie de melancolie
şi ronţăi mereu îndărătnică filozofie
/striga la mine o precisă octavă/
ce tot mângâi acolo cărămizi,
nu vezi că n-au însufleţiri...
că, nici Ane nu se mai ascund în ele?
ce crezi că o să dai ca altădată
peste vreun ochi de jăratec?
naivule, tu, ce nici absenţa amăgirii
n-o înţelegi că-i reală amăgire!...

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!