Ecoul destinului
Tăcerea întâmpină visul înfrânt
pierdut în parfumul de briză al mării,
plutește-n văzduh atigând un cuvânt
șerpuitor prin pădurea sfârșitului verii.
Răsăritul e însăși apusul ce-alunecă trist
în golul profund al neînțelegerii,
tot ce-i acțiune devine egocentrist,
ființa lumii se-afundă în antimemorii.
Gândul aparent obosit găsește surpriza
și-n profunda luciditate se-arată umilința.
E rechemarea impecabilității
ce-n nuanța lacrimii descoperă culoarea vieții
ascunzând durerea singurătății.
În oglinda momentului din urmă nu mă regăsesc,
doar căldura din ecoul destinului eu doresc,
care fatal la mine se-ntoarce
cu al său mesaj pentru eternitate,
ca o promisiune îmbrăcată-n divitate,
că adevărul va încredința fericirea
acum și peste poate.
poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Doina-Maria Constantin. [Caut pe Google] [Adaug data nașterii]
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.