Am înțeles și eu
că ies în lumea asta mare
iubind cu îngrijorare femeia
care mă îmbrățișează și fața
e strivită de oglinda unde
se pudrează dimineața destul
aș vrea să strig ce-am învățat
abia de reușesc să deschid gura
și vorbele se târâie prin ierburi
asamblez pistoale în gând
și le încarc cu poezii ce mângâie
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim

Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.