Copilăria, craterul din suflet
am o amantă
cândva semănam perfect
Dumnezeu știe asta
mereu coboram unul în celălalt
și cu delicatețea unui copil făceam dragoste
sub cămașa din cânepă țesută de bunica
îmi ascundeam mâinile
ca un gest
îngenuncheam și spuneam
Tatăl nostru
cămașa mi-a rămas mică
și lumea aceea am pierdut-o
în ziua în care mama a luat
busuiocul din grindă și
l-a pus în odaia cu miros
de lumânare arsă...
țin minte
ploua mărunt și era frig
mirosea a busuioc și a ceară
vecinii mă priveau bănuitor
și vorbeau încet
de atunci mor puțin câte puțin
într-un oraș în care nimeni
nu mă mai strigă
pe numele mic
poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Teodor Dume

Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre copilărie
- poezii despre vecini
- poezii despre suflet
- poezii despre religie
- poezii despre ploaie
- poezii despre perfecțiune
- poezii despre oraș
- poezii despre mâini
- poezii despre mamă
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.