Testament

(am văzut oameni, cărora si amintirea li s-a şters de sub soare şi totuşi eu am avut puterea să scriu)

Am rămas datoare cu o vorbă spusă
Dacă mor deseară, să nu-mi puneţi cruce
Să m-aşeze bine, lângă a mea măicuţă,
Flori de busuioc şi cetini de brad
Să-mi puneţi pe frunte, să mă-mbălsămaţi
Să miros pădure şi să mă lăsaţi
Păsărele multe să m-aline-n van.

Nu vreau să mă plângeţi, că v-am fost povară,
Doar din când în când aşa
către seară,
S-aprindeţi lumina să faceţi căldură
C-am trăit în frig şi în bezna goală.
Dacă-mi ve-ţi deschide, cărţile, nu-mi pasă,
Nu v-au fost pe plac, m-aţi luat în şagă,
De vor fi şi alţii ce le vor citii,
Vor vedea iubirea ce m-a chinuit.

Unii vor bârfi multe despre mine
De mă vor iubi atunci e de bine,
Sau mă vor uita printre alte nume,
Ca o floare stearsă dintr-o altă lume
Lasă-mă durere, vreau să-ţi povestesc
Până-mi vine timpul, vreau să mai petrec!

poezie de Miriam Nadia Dăbău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!