Ni s-a născut Iisus!
Se-aprinde-o luminiță-n zori de ziuă,
Magii, vestind, pe boltă-ncep să lunece,
Un iz dulceag de grâu zdrobit în piuă
Răzbate-n aluatul sfânt din scutece.
Steluța tainică pătrunde-n suflet,
Nădejdi răsar în calea mântuirii,
Îngeri în cor dau cerului răsunet,
Păcate ard în razele iubirii.
Lin licărește-n candela din grindă
Credința vie ce-n noi nu a apus,
O stea mai tare stă să se aprindă,
E sărbătoare... Ni s-a născut Iisus!
Crăciun fericit!
poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu

Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.