României, de ziua ei - 1 Decembrie
Nu ești tu de vină, țară,
Că te-au înșelat ai tăi,
Că satrapii de afară
Îți provoacă vânătăi.
Nu ești tu de vină, țară,
Că sunt Iude-n neamul tău,
Că ne fură, ne separă,
Ăl din frunte sămădău.
Nu ești de vină, țară,
Că-s hotarele ciuntite
Pentru-a nu știu câta oară
De popoarele smintite.
Nu ești tu de vină, țară,
Dar sa-ți fure Marea Neagră?
Marea însăși se prepară
De-a se despica întreagă.
Nu ești tu de vină, țară,
Dar fă-ți singură topoare
Și fă-ți furci care să-ți sară
Singure în apărare!
Căci n-ai oști și n-ai parale,
Doar batrâni orbi și uitați,
Pagube de catedrale
Și copii înfometați.
Fă-te iarăși ciocârlie
Și haiduc și domnitor,
Fă din codrii tăi făclie
Și din munți prigonitor!
Știu că plângi la căpătâiul
Celor morți și umiliți
În saci negri, sub călcâiul
Ăstor criminali vădiți!
Dar vei naște iarăși, țară,
Căci ți-e pântecul curat,
Și va fi o primăvară
Cu tot câmpul nou arat.
Să miroasă-a paine caldă,
Să ne strângem pe la porți,
Să ne-nturne blânda-ți șoaptă
Din a ghearei sumbre sorți!
poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Mioara Anastasiu. [Vezi și următoarele:
- poezii despre negru
- poezii despre vinovăție
- poezii despre religie
- poezii despre păduri
- poezii despre primăvară
- poezii despre plâns
- poezii despre pagubă
- poezii despre naștere
- poezii despre munți
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.