Delul și mestecenii
Oh, dealule cu pleoape violet
de la iubitul meu furat-ai în secret
eșarfa-aceea verde la culoare
purtată-atunci în ziua-n care
nimeni n-avea pantofi
de frunze moarte,
căci nu știam că se și moare
și toți mestecenii albeau
de râset,
veșnicie și candoare.
...
. Tu, dealule cu suflet de cobalt
cu ramuri flamuri
te-ai legat de soare
precum Ulise de catarg
și ne-ai lăsat pe noi în larg,
printre printre pădurile de-asfalt,
pe interfața unui salt,
captivi în stări
și-n clipe migratoare.
...
. Oh dealule, cu coastă de profet
imperturbabil la dureri precare,
tu ești din ce în ce mai sus.
Iar noi -
îmbrățișați adânc de-apus,
cu pleoapele mai violet
mai disipați,
foșnind încet
cu coaja - albă simulare -
noi,
noi mesteceni
croșetând
din vânt
fulare...
poezie de Cecilia Birca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Cecilia Birca. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.