Baba iarnă
Vălătuci de fum coboară
Dinspre satul amorțit,
Ninge cu fulgi mari afară
Și pădurea a albit.
Tremură ogoru-n taină
Și se uită către cer
Din omăt își face haină
Ca să-l apere de ger.
Lacul, argintiu la față,
Istovit și temător,
Sub o platoșă de gheață
S-a ascuns prevăzător.
Ciorile îndoliate
Adunate într-un stol
Croncănind înfometate
Câmpurilor dau ocol.
Baba iarnă hohotește
Chipul ei este grotesc,
Toată lumea o hulește,
Dar copiii o iubesc.
poezie de Octavian Cocoș (20 noiembrie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoș

Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.