Tomnatic
Veștejite sunt zilele târzii de toamnă
Și totul pustiu, nu-i nimeni pe drum
Cad frunzele adormite, ca-n basmele vechi,
Acompaniate, de valuri mari de fum.
Ne-a părăsit tot ce era frumos
Nu merităm s-avem noi anotimpuri
Plâng codrii în bătaia vântului nebun,
Părăsiți de timp în vastele câmpuri.
Doar clopote mai bat vestind o sărbătoare
O sărbătoare mare, creată de natură
E toamnă, cu brumă, cu fructe în cămară,
Iar vara tristă pleacă, spre zări într-o trăsură.
Cântații cu drag toamnei să ne împartă daruri,
Cu glas de frunze moarte, până-o să cadă ploaia,
Să cadă pomii uscați în lunile de vară,
Cu ei in zile reci, să ne-ncălzim odaia.
Toti stropii care cad, să șteargă urma verii
Rămân doar amintiri, când viscolul va bate
Iar satul speriat, de furia naturii,
Va fi ca și un pustnic, rugându-se în noapte.
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.