Parfum stelar
Dau veste toamnei care vine
Că nu mă va găsi acasă,
Îi las un bilețel pe masă:
"Eu însămi voi pleca din mine"!
Las lenjeria cu suspine
Sintagma dragostei contrasă,
Dau veste toamnei care vine
Că nu mă va găsi acasă.
Parfumului stelar din tine
Port prețuirea mea aleasă
Pe care o transform în rime,
Ca să rămână-n veci neștearsă.
poezie de Mioara Anastasiu din Vise clandestine
Adăugat de Cornelia Georgescu

Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.