Visul (IV)
Se schimbă iară visul: e-acum bărbat, flăcăul.
Aflându-și adăpostul într-un ținut pustiu,
Dogorâtor, sălbatic, el sufletul și-l scaldă
În razele de soare, de oameni tuciurii
Înconjurat, și stranii schimbat și el la chip,
Rătăcitor pe mare și pe uscat, acum
Era o-ngrămădire deasupra mea, în toate
Trăind de o potrivă. Sub cel din urmă chip.
În arșița amiezii zăcea, culcat sub stâlpii
Surpați, umbrit de zidu-n ruină, martor mut
Al celor ce-l durară; pășteau pe mal cămile,
Pășteau și armăsarii, prinși în pripon, pe mal.
Un om veghea în preajmă, -mbrăcat într-o manta
Ce flutura în juru-i, în timp ce-ntregul trib
Dormea culcat în iarbă, subt baldachinu-albastru
Al cerului, atâta de străveziu și pur,
Că numai Domnul, singur, se răsfrângea într-însul.
poezie celebră de Byron
Adăugat de anonim

Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre schimbare
- poezii despre visare
- poezii despre timp
- poezii despre suflet
- poezii despre miezul zilei
- poezii despre cămile
- poezii despre cai
- poezii despre bărbați
- poezii despre Soare
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.