Visul (IV)

Se schimbă iară visul: e-acum bărbat, flăcăul.
Aflându-şi adăpostul într-un ţinut pustiu,
Dogorâtor, sălbatic, el sufletul şi-l scaldă
În razele de soare, de oameni tuciurii
Înconjurat, şi stranii – schimbat şi el la chip,
Rătăcitor pe mare şi pe uscat, acum
Era o-ngrămădire deasupra mea, în toate
Trăind de o potrivă. Sub cel din urmă chip.
În arşiţa amiezii zăcea, culcat sub stâlpii
Surpaţi, umbrit de zidu-n ruină, martor mut
Al celor ce-l durară; păşteau pe mal cămile,
Păşteau şi armăsarii, prinşi în pripon, pe mal.
Un om veghea în preajmă, -mbrăcat într-o manta
Ce flutura în juru-i, în timp ce-ntregul trib
Dormea culcat în iarbă, subt baldachinu-albastru
Al cerului, atâta de străveziu şi pur,
Că numai Domnul, singur, se răsfrângea într-însul.

poezie celebră de Byron
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!