Lanțul
cu lanțul te obișnuiești,
ai fost crescut ca bunul câine;
menirea ta e să-i păzești
pe cei ce-ți dau un colț de pâine.
în depărtare poți să vezi
atât cât lanțul îți permite,
iar dac-apuci să mai visezi,
hotarele-s nedeslușite.
cu lanțul te obișnuiești,
te bucuri auzind alt câine
lătrând la alții, dar trăiești
fără să știi ce-nseamnă mâine.
de-i frig, de-i cald, în orice zi,
îți faci lătratul ca la carte
și-un singur adevăr tu știi:
un lanț purtat până la moarte.
poezie de Ionuț Caragea din Inedite (8 iunie 2021)
Adăugat de Ionuț Caragea

Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.