Am stăpânit-o un răstimp sub braț, și-am învălit-o-n contăș, căci tremura toată. Si după ce m-a sărutat și i-am mângâiat ochii, am lăsat-o arzând, în lacrimi...
Am stăpânit-o un răstimp sub braț, și-am învălit-o-n contăș, căci tremura toată. Si după ce m-a sărutat și i-am mângâiat ochii, am lăsat-o arzând, în lacrimi. Am încalicat și-am purces repede c-un gând necontenit și stăruitor să mă opresc și să mă-ntorc spre ea. Cu cât ma depărtam, cu atâta o simțeam mai aprig în mine.
Mihail Sadoveanu în Hanul Ancuței - Fântâna dintre plopi (1928)
Adăugat de anonim

Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.