Sunt... privește!
Sunt cenușa
Și focul care mocnește...
Nimeni nu mă iubește!
Nimeni nu-mi bate la ușă.
Ușa e-nchisă cu lacăte vechi, ruginite...
Așteaptă în prag aduceri-aminte
Despre oameni rămași
În colțul ochiului drept.
Eu îi aștept...
Priviți!
Ochii-mi sunt mări
Ce rătăcesc uneori
Pe cerul pudrat cu tristeți și oftat.
Lacrimile-mi sunt ploi,
Ochii-s de zâmbete goi.
Dar nu m-am schimbat...
Vă iubesc!
Peștera sufletului
Ascunde în ea,
Dragostea mea.
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Rodica Nicoleta Ion. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.