Bănuiesc că sunt
o nălucă într-un lan de maci
stau și mă analizez
gândindu-mă că am motive
de fericire și că moartea
încă mă ocolește din motive
neștiute încă de mine
mă hrănesc energetic
bănuiesc că nicio boală
nu mă pândește să-mi sară
în spate când dau colțul
ieșind timid la soare
viu și fără îndoieli definitive
bănuiesc că am patru planete
în semnul taurului cu o cumpănă
cu lună plină în capricorn
bănuiesc că am trișat secunda infernală
și că sunt încă viu după poveste
nu știu nimic din zodia mea nedreaptă
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim

Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.