Ne mor prietenii

Aud iar voci pe scena ce devora destine,
Prietenii ne pleacă, prietenii ne mor,
Văd rătăcind trei stele prin zare cenuşie,
Cu inimile triste, vorbind de moartea lor,

Şi simt cum vertical vibrează-n cor poeţii,
Sub cerul vlăguit de-atâta imprudenţă,
Păşind printre fantome, pe coridoare sumbre,
Zâmbesc nepăsători spre noua existenţă.

Îngenunchind cuvinte sub tălpile de sănii,
I-au râs în faţă morţii, poetic, mai mereu,
În ritm de tarantela, acum fără vreo teamă,
Se plimbă-n nemurire, doar ei cu Dumnezeu.

Au strâns, aici, în inimi, puţine anotimpuri
Şi-un dor mă amăgeşte la modul singular,
Recidivând cuvinte îşi vor urma destinul,
De-atâta disperare căzând rectangular.

Miroase-a brad afară şi plouă liniştit,
Se-ndreaptă înspre casa cu vise de-mprumut
Iar ilegal pe stradă au apărut doi îngeri,
Valsând în ritmul lor, la modul absolut.

În ce bibliotecă de mâine să îi caut?
Ce prostă-i simetria trăirii sus şi jos.
Mă tot gândesc c-odată vom fi iar împreună,
Să dăruim cuvinte din noul adăpost.

Nu plângeţi dragi prieteni, mai scrieţi câte-un vers!
În vama dintre lumi e rânduială veche.
Vorbiţi însă încet, ea, moartea, vă aude...
Joacă încă zaruri cu suflete pereche.
----------------------------------------------
Te vezi stăpână moarte peste ai lumii sorţi?
Cei plecaţi de-acasă nu sunt şi n-or fi morţi.
Luaţi din lumea asta, cu toţii vor trăi,
Dar după tine, moarte, ce-o fi când vei muri?

poezie de Mariana Moga
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!