Ca doi pribegi

Mă-mbrăţişez cu vântu-n astă seară
Ca doi pribegi vom colinda prin lume,
Eu, suflet ne-ngrădit, cu aripa uşoară
Visând s-ajung pe un tărâm anume.

Tu, vântule năvalnic, prietene şi frate,
Învaţă-mă acum să zbor fără de teamă,
Cu gânduri nebuneşti, însă nevinovate,
În taină să vorbesc cu îngerul din vamă.

Hai, s-alergăm degrabă prin norii ameţiţi
De un amurg în flăcări şi ibişi călători,
Să beau din plin uitare din aştri abia iviţi
Şi să ascult iubirea prin glasul de cocori.

Tu, vântule hoinar, lipeşte-mă de tine,
Arată-mi calea vieţii şi cât mai este aţă,
Să ştiu trăi în pace, fără păreri străine,
Departe de himere şi vorbele de gheaţă.

poezie de Rodica Constantinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!