Secretul rezistenței mele
Găsesc încă-n cutia poștală scrisori, cele mai multe de la oameni
care-au luat-o razna-n cămăruțe sordide,
cu slujbe prin fabrici sau fără slujbe,
oameni care trăiesc cu curve sau fără femei, fără speranță,
doar cu băutură și furie.
Sunt scrise pe pagini rupte din caiete de dictando
cu un creion neascuțit
sau cu cerneală,
cu litere mărunțele, înclinate
spre stânga;
iar hârtia este cel mai adesea mototolită,
îndeosebi în partea de sus,
iar în ele ei spun că le place marfa mea,
c-am descris lucrurile așa cum sunt și că
ei au simțit asta, că le-am dat încă o șansă,
că cineva chiar le cunoaște viața și ceea ce simt.
E adevărat, am cunoscut acele realități,
mai acut decât mulți dintre ei,
dar mă întreb dacă ei realizează la cine-au ajuns
scrisorile lor?
Well, ele au fost lăsate într-o cutie
din fața unui gard viu înalt de doi metri,
cu o alee de acces la un garaj dublu, cu o curte cu trandafiri,
cu pomi, cu o femeie frumoasă, cu o mașină nouă,
cu șemineu și cu un covor verde, gros de doi centimetri,
cu un tânăr care chiar acum îmi transcrie marfa;
îl țin într-o cușcă de trei metri pătrați lângă
o mașină de scris, îl alimentez cu whiskey și cu târfe tinere,
bătându-l zdravăn de trei-patru ori
pe săptămână.
Am 59 de ani, iar criticii spun
că marfa mea-i mai bună ca niciodată.
poezie clasică de Charles Bukowski, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim

Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.