Sonetul 13
O! Dac-ai fi doar suflet, dar nu ești, dragul meu
Tu nu îți aparții aici când viețuiești;
De-acel funest sfârșit să te gătești mereu
Și chipul tău plăcut cuiva să-l dăruiești,
Căci dacă frumusețea ce ți s-a împrumutat
N-o vei fructifica, din nou o să devii
Un sine, un biet suflet, de cum ai decedat
În loc cu chipul tău într-un urmaș să fii.
Și cine s-ar uita cum casa se răstoarnă,
Când bunul gospodar cu grijă o păzește
Și de furtuna aspră a zilelor de iarnă
Și de mânia morții ce totul pustiește?
O! Doar risipitorii, dar dragul meu, cum știi
Că ai avut un tată, și fiul tău va ști.
poezie celebră de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de anonim

Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.