Noiembrie

Noiembrie, perlă pe cerul cenuşiu,
treci din roşul călduţ al zâmbetului de
octombrie, cu frunzele ce cad în vârtejuri
lente din galaxiile copacilor, -
când trupurile lor sunt dezvelite
şi formele rămân dezbrăcate făpturi tăcute;
când iarăşi pamântul îşi trimite ramurile, braţele
golaşe, spre cer;
spre decembrie cel alb, ce barba-i
dezpliteşte stele din nori, - fulguite clipe
aşezate în straturi albe şi moi,
mărturia trecerii spre alt basm.
Noiembrie, te aşezi liniştită în iarba verde,
ca o lună neinvinsă a toamnei.
Golaşă ar fi amintirea fără tine,
fără încăpăţânarea ta, fără secretele tale.
Amprentele tale sunt cele mai colorate
şi mai aprinse din lunile anului. Eşti povestea
fără de sfârşit a bucuriei inimii!

poezie de Aurel Petre (6 noiembrie 2020)
Adăugat de Aurel Petre
Votează! | Copiază!