Odiseu
La poarta uitări se-adună regrete
venind dintr-o antică plajă
pe cântec vrăjit de sirene ascete
ce vor să mă prindă în mreajă.
Se-aude departe o primă soprană,
cu triluri prelungi mă despică,
iar cântecul său, de fată orfană,
la margini de nori mă ridică.
O voce mai gravă, de primă altistă,
se-avântă pe note rebele,
cu glasu-i divin, de văduvă tristă,
mă urcă la cer, printre stele.
Și fete virgine cu triluri mă-mbată
în noaptea toridă de vară
ajunse din larg le zăresc deodată,
pe țărmul vrăjit mă omoară.
poezie de Corneliu Neagu din Cunoașterea de sine
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.