Ca o uriaşă ursoaică albă, iarna se aşeza în patru labe, mormăia şi sufla greu printre dinţi şi printre buze. Întărâtaţi de acest mormăit, asupra Dobrogei în...

Ca o uriaşă ursoaică albă, iarna se aşeza în patru labe, mormăia şi sufla greu printre dinţi şi printre buze. Întărâtaţi de acest mormăit, asupra Dobrogei îngheţate năpădeau şerpii şuierători ai uriaşelor viscole. Între cer şi pământ, dela zare la zare, viscolele vânturau şi vânzoleau zăpezile neprihănite Parcă ardea pretutindeni cu freamăt, un fermecat foc alb, rece. Cum era atunci Dobrogea? Dobrogea, toată Dobrogea era atunci de argint. De argint era atunci Dobrogea. De argint îngheţat. Bursucii dormeau ascunşi în bârloguri. Dropiile grase se piteau în nămeţii cât casa. Iepurii cu urechi ciulite rodeau tufişurile de mărunţi măceşi ai răzoarelor. Drumurile... Drumurile, câte se vedeau şi câte nu se mai vedeau, erau stăpânite de haitede lupi flămânzi. Pe coşurile bordeielor ciobăneşti, pe coşurile colibelor turceşti şi ale aşezărilor tătărăşti se ridicau, negre, fuioare de fum. Dobrogenii, veri de ce naţie ar fi fost, hibernau. Numai marea rămânea vie, neagră şi neînchipuit de sălbatică. Vuia! Vuia a pustiu şi vuia a pustietate. Vuia a tristeţe şi vuia a bucurie...

Zaharia Stancu în romanul Pădurea Nebună, Editura Cartea Românească -1974, Anotimpuri dobrogene
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!