Ce pact făcut-Ai, Doamne, cu Ancuța?
Căzut-a toamna-n poezie,
aleile sunt ruginite,
cuvântul intră-n amnezie,
inimile ne sunt rănite.
Voia Domnului să acceptăm,
ne spuseră mereu străbunii
dar Doamne, pare a fi blastăm
când se doboară legea firii.
Căci cea pe care ai luat la tine
era lumină și candoare,
era nevoie de un mâine
copilului să-i fie boare.
Ce pact făcut-Ai cu Ancuța
s-accepte pasărea cea neagră,
s-o-mbraci în ie și altița
să-i stea pe piept ca o pelagră?
Eu știu c-a întâlnit tăcerea,
cea de mister și făr' de vină,
o lumânare aprinse-n taină
și s-a lăsat în a Ta mână.
În călimară-s lacrimi arse
și giulgiul greu ne stă pe suflet,
notăm în rîuri somnoroase,
cruci albe-înghit al nostru urlet.
Ne-ai pus anafură-n cuvinte,
femeie-floare, femeie-stea,
ne-ai spus că ceru-i și-n morminte
și cartea vieții e aievea.
(In memoriam Anca Maria David)
poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Doina-Maria Constantin. [Caut pe Google] [Adaug data nașterii]
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.