Toamnă târzie
E toamnă târzie, copacii sunt goi,
văd frunzele-n parc răscolite de vânt,
se-adună sub banca pe care-amândoi
lăsam să dispară un sfânt jurământ.
Pe cer se revarsă nori de zăpadă,
se simte-nserarea plutind printre tei,
în parcul pustiu nu-i nimeni să vadă
că încă te-aștept rătăcind pe alei.
Mă-ndrept către casă, ajung ostenit,
pun lemne în vatră pe jarul încins,
în jocul din flăcări un dor răstignit
dispare-mpreună cu gândul învins.
poezie de Corneliu Neagu din Drum spre eternitate
Adăugat de Corneliu Neagu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.