Muntele fericirilor
Ce bucurie a fost
pe bunicul meu,
când preotul satului,
întrebat de el,
cum poate ajunge
pe Muntele celor nouă
Fericiri,
a arătat
spre copilul care eram,
spunându-i
că va reuși doar
cu aripile mele.
Atunci,
aflând că pot zbura,
i-am întrerupt bucuros,
strigând
că vreau să-l duc
pe bunicul
acolo.
Dar, nu știu cum,
prins în hora
Timpului,
am uitat de aripi.
Într-o zi,
când am găsit
bastonul bunicului,
de care aveam nevoie
la mers,
am deschis
Cartea Cărților,
să găsesc drumul
spre cele nouă Fericiri.
Și tocmai atunci
a intrat,
în camera mea,
un înger
care mi-a zis
"Bunicule"!
poezie de Pavel Lică din Ecouri din lumină
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Pavel Lică. [Vezi și următoarele:
- poezii despre fericire
- poezii despre bucurie
- poezii despre aripi
- poezii despre îngeri
- poezii despre zbor
- poezii despre timp
- poezii despre sat
- poezii despre religie
- poezii despre munți
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.