O pisică

Avea, printre copii, un nume; dar nu era iubită;
Aparţinea unor oameni binecrescuţi,
Care-o dădea afară din casă noaptea
Şi care-i înecau întotdeauna pisoii abia născuţi.

Cu toate-acestea primăvara pisica
Mânca mierle, sturzi, privighetori,
Şi alte păsări cu tril fermecător şi zbor înalt,
Cum şi resturi din găleata vecinilor, uneori.

Am detestat-o, am urât-o pentru asta;
Un pistrui pe pieptul unui sturz, o dungă,
Valora de-un milion de ori mai mult; şi totuşi
Domnul Dumnezeu i-a îngăduit o viaţă lungă.

poezie de Edward Thomas, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!