În așteptarea barbarilor
Ce așteptăm noi oare, adunați în piața publică?
Barbarii vor ajunge astăzi aici.
De ce această apatie în Senat?
De ce stau degeaba acolo senatorii fără să legisleze?
Pentru că astăzi sosesc barbarii.
Ce fel de legi mai pot face-acum senatorii?
Odată aici, barbarii vor legifera.
De ce s-a trezit împăratul atât de devreme
și s-a așezat pe tronul aurit la poarta cea mare a cetății,
cu toate însemnele statului, purtând coroană?
Pentru că astăzi sosesc barbarii,
iar împăratul așteaptă să le întâmpine căpetenia.
E pregătit să-i înmâneze un pergament
care-i conferă acestuia titluri pompoase și înalte onoruri.
De ce oare cei doi consuli și pretorii au venit azi
înveșmântați în robe purpurii cu broderii bogate?
De ce și-au pus brățări cu puzderie de ametiste,
inele sclipitoare cu smaralde scumpe?
De ce poartă toiege maiestoase,
măiestrit împodobite cu aur și argint?
Pentru că astăzi sosesc barbarii,
iar asemenea lucruri sigur îi vor ului.
De ce nu apar, ca de obicei, iluștrii noștri oratori
să-și țină discursurile, să spună ceea ce au de spus?
Pentru că astăzi sosesc barbarii,
iar lor le displace retorica și detestă discursurile publice.
De ce, subit, această derută, această confuzie?
( O, cât de de grave au devenit fețele oamenilor...)
De ce s-au golit deodată piețele publice și străzile,
fiecare îndreptându-se gânditor spre casa lui?
Pentru că e deja noapte și barbarii n-au venit.
Niște oameni de-ai noștri sosiți de la frontiere
spun că nu mai există barbari.
Acum, ce se va întâmpla cu noi într-o lume fără barbari?
Acei oameni, până una alta, erau o soluție.
* Deși nenumit, este vorba de Imperiul Bizantin, a cărui capitală, Constantinopol, a fost cucerită de otomani în anul 1453. Căderea cetății în mâinile mahomedanilor s-a datorat nu atât barbarilor, cât corupției, lăcomiei, intrigilor și dezbinării din interior.
**Dacă ne gândim că pe 24 iulie, Anno Domini 2020, se va oficia după trecerea a 85 de ani de când Mustafa Kemal Atatürk, în marea lui înțelepciune, a transformat-o în muzeu prima ceremonie religioasă de rit musulman în Basilica Sf. Sofia, cu icoanele creștine acoperite de pânzeturi, aceasta redevenind oficial moschee sub sceptrul ayatollahului Erdogan, s-ar putea crede că astăzi UE e pe cale să devină de fapt acea cetate de care pomenește Cavafy sau, extrapolând, oricare altă țară din Europa.
poezie de Constantine P. Cavafy, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim

Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre parlament
- poezii despre islam
- poezii despre devenire
- poezii despre înțelepciune
- poezii despre înălțime
- poezii despre timp
- poezii despre religie
- poezii despre relații internaționale
- poezii despre prezent
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.