Jacheta gri

Jacheta gri, uitată-n cui,
A fluturat odată,
În briza unui golf verzui,
Pe tine înfăşurată.

Tu n-o mai porţi; s-a demodat, Dar eu văzând-o îmi pare Că stau cu tine îngândurat,
În freamătul de mare.

Jacheta gri a-ncremenit
Cu tainicele-i cute...
Mi-aduce-un dor nemărginit De vremile trecute.

Ah! mâneca ce se-ndoia
De-a braţului mişcare,
Ea tristă, parc-a-nchis în ea
O clipă trecătoare.

Şi mâinile ni s-au cuprins
Pe nesimţite parcă,
Pe când, în verde necuprins,
Se depărta o barcă.

Un far luci din val în val,
Arzând pe stânci de diguri,
La un luceafăr roz, spectral,
În nordicele friguri.

Apoi, s-a stins în ceaţă, lin,
Ca iarăş să s-aprindă,
Trăgând o dungă de rubin,
Pe-a golfului oglindă.

Deodată, rece vânt porni,
Din larguri să străbată,
Şi-n tainica jachetă gri
Te-ai strâns înfiorată.

poezie de Constantin Brătescu
Adăugat de MG
Votează! | Copiază!