Ursitoarele

Stau nevăzute, și-n graiul păstorilor
murmură cântec de leagăn. Dar când
Patria însăși se naște – și-aceasta
întruna se-ntâmplă, și-n tain㠖

ce fel de limbă vorbesc Ursitoarele?
Miezul e-n fruct, și gustării menit;
sâmburii, însă, țărânii: căci numai
atunci – voievod care-și ține

țara și oamenii-n crengi, – ridica-se-va
tânărul pom. Tot așa, când vorbim,
carnea cuvintelor noastre-i plăcere,
se mistuie-n gură. Dar cine,

spuneți-mi! zvârle în țarină sâmburii
limbii – să crească un grai mai curat,
singurul care, rostit, primenește,
și ține-n rostire poporul?

Cel ce sădește uda-va cu lacrimă.
Nu orice lacrimă însă va fi
stingere-a lacrimei: numai Poeții,
când plâng, ne răscumpără plânsul.

Mume, voi – suflet de neguri al mamelor! –
voi ce-auziți – când atât de adânc
bubuie timpul, că-n voi e tăcere –
pe cei ce-ntr-o limbă virgină

schimbă grăind ale Patriei scutece,
dați, Măsuratelor! verbului lor,
celui de sânge și foc, bunătate,
să-i pară poporului cântec.

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Votează! | Copiază!

Distribuie

 

Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.


Comentariu

Numele (obligatoriu)

Adresa de e-mail (nu e publicată, este important să fie scrisă corect)

Dacă ai cont în Forum, este valabil și pentru comentarii sau alte facilități. Autentificare »

Comentariul trebuie să aibă un ton civilizat și să se refere la subiectul citatului, altfel va fi șters. Pentru mai multe informații despre criteriile pe care trebuie să le respecte comentariile, citiți Regulamentul.

Pentru a discuta despre alte lucruri decât cele care respectă tematica acestei pagini, se poate deschide un subiect în Forum.

♥ Cum pot ajuta?

Discuții similare în Forum

[Lecturi] O carte inedită în literatura română by Vedetot Ion 14 March 2024, 13:31:44
[Administrare] Răspuns: Considerații by Girel Barbu 02 November 2023, 06:14:16
[Administrare] Răspuns: Considerații by Atena Dumbravă 01 November 2023, 04:41:26
[Diverse] Răspuns: Literatura română încotro? by Vedetot Ion 28 October 2023, 06:01:22
[Administrare] Răspuns: Considerații by Atena Dumbravă 12 October 2023, 17:14:17
Mai multe în Forum »

Fani pe Facebook