Un gest străvechi

În timp ce-mi şterg ochii cu colţul şorţului, mă gândesc:
Odinioară Penelopa a făcut acelaşi gest.
Şi nu numai o dată – nu poţi să-mpleteşti toată ziua
Şi să deşiri mereu ce-ai împletit întreaga noapte.

Mâinile şi gâtul înţepenesc, zorii parcă se duc tot mai departe,
Soţul ţi-e plecat demult, nu ştii unde, ştii doar că e pe mare.
Tam-nesam, ţi se scurg pe-obraji lacrimi grele,-amare;
Asta-i tot ce poţi face, e singura ta forma de protest.

În timp ce-mi şterg ochii cu colţul şorţului, mă gândesc:
E vorba de-un gest străvechi, autentic şi firesc,
În cea mai pură tradiţie clasică-a stilului grecesc.
Ulise l-a făcut şi el.
Dar aşa, de formă – pentru-a induce poporului din jur ideea
Că-i de-a dreptul copleşit, că, iată, nici nu pot să vă vorbesc.
A învăţat asta de la Penelopa...
Penelopa, care chiar a plâns – înainte, atunci şi după-aceea.

poezie de Edna St. Vincent Millay, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!