Gânduri plouate ...
Geme pământul sub mine,
Ca o prefață, în fine,
Cu lecții de viață,
Sfidîndu-mi în așteptare mormântul.
Îmi plânge în creștet tot gândul,
După tinerețea plină de speranță,
Lăsată în ceață,
Ca o ploioasă dimineață.
Acum apusul vieții îmi frânge avântul,
Consolându-mă amăgitor, ca și timpul
Cu viața în altă viața...
Și enigmatice începuturi,
Cu altă prefață,
Fără de trucuri omenești,
Fără de trucuri.
poezie de Valeria Mahok (1 iunie 2020)
Adăugat de Valeria Mahok
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.