Îmi opresc Clipa-n poezie

Degeaba-mi spui de anii mulţi,
De păr cărunt, de vreme scurtă,
Nu ştii că Luna nu ascultă
Decât mirări şi-ndrăgostiţi?

De ţi se pare că-i târzie
Trecerea noastră pe Pământ
Opreşte Clipa-n, Poezie,
Şi zâmbetul, ţi-l fă Cuvânt.

Nu cred în părul abanos,
Şi-n mintea'n care mor poeme,
Nici anii care mint frumos,
Şi-în mâna-ntinsă, cu blesteme.

Cred în blândeţe şi-n suspine,
În simplu, şi de bun augur,
Cred consecinţele sangvine,
Francheţei, fără de cusur.

Îndrăgostită-s de detalii
Mă pierd în ele, m-adâncesc,
Şi-mi plac cuvintele: coralii,
Ce Om pe Om îl fericesc.

Cred absolutul dăruit,
Fără reproş şi aşteptare.
Cred în iubiri ce-au dăinuit
Şi dincolo de-o întâmplare.

Cred preţuirea, cred hazardul,
Şi stimă port, chiar de pun punct.
Mirarea mea este înaltul,
Din care cresc şi mă înfrupt.

Ce-i pasă lumii cum sunt eu?
Ce-mi pasă de e strâmbă lumea?
Un zâmbet voi păstra mereu,
Cât soră sunt. Cu profunzimea!

Şi mi-opresc Clipa-n, Poezie,
Când vreau să fiu micul Cuvânt,
Iar după mine ce-o să fie
Poate-am să spun. Doar din mormânt!

poezie de Iolanda Şerban
Adăugat de Ioana Manolache
Votează! | Copiază!