Neiertarea
Să vină o furtună, să șteargă neiertarea
rămasă agățată pe muchii reci de timp,
în umbra unor visuri venite pe cărarea
legendelor cu zâne furate din Olimp.
Apollo din Parnasul cu muzele retrase
pe-o stâncă bântuită de un mister bizar,
la umbra înserării în taină vrea să lase
suspinul neiertării pe sfântul său altar.
Să vii la miezul nopții, e ușa descuiată,
tu, muză răzvrătită, plecată din Parnas,
în casa văruită, pe-o margine de vatră,
să își alung păcatul cu zâmbetul din glas.
Eu știu că neiertarea te bântuie întruna,
de când în trup o vrajă, ajunsă pe ascuns,
te mistuie în visuri, precum în oaze luna
se oglindește-n ape, fiind de nepătruns.
Când zorii către ziuă vor bate la fereastră,
tu vei pleca, iubito, urmând același drum,
în urma ta vor plânge și florile din glastră,
simțind că neiertarea ne va pândi oricum.
poezie de Corneliu Neagu din Drum spre eternitate (2019)
Adăugat de ugalen
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.