Când podurile crapă
Se prăfuiesc cărările spre îngeri
Și gândul nostru este colbuit
Când plânge-n inimi crinul prins în sângeri
Iar dorul zace-n temniți biruit.
Chiar podurile dintre noi se crapă
Pădurile dispar parcă-s stafii
Iar ciutele-n deșerturi se adapă
Căci râurile nu mai sunt zglobii.
Se prăfuiesc cărările speranței
Pe câmpuri macii înfloresc în jos
Rămânem tributari pe veci chitanței
Ce o plătim ca să trăim pe dos.
Iar munții parcă-ncep să se scufunde
Cuprinși treptat de-atâtea bălării
Când de rușine timpul se ascunde
În fața celor fără pălării.
Se prăfuiesc cărările trăirii
Iubirea este pusă la mezat
Dispare chiar și logica gândirii
Căci banii-n sclavi ne-au transformat.
poezie de Valer Popean
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Valer Popean. [Vezi și următoarele:
- poezii despre gânduri
- poezii despre îngeri
- poezii despre viață
- poezii despre timp
- poezii despre sclavie
- poezii despre râuri
- poezii despre rușine
- poezii despre păduri
- poezii despre poduri
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.