Sărutul tău
Sărutul tău miroase-a rouă netulburată de înfrângeri...
Tu mângâi iarba, chiar când sângeri, în asfințit de Lună Nouă...
Sărutul tău miroase-a struguri crescuți din lacrimile viței,
născut e-n arderea durerii din răsăritul neființei.
Sărutul tău stigmatizează cu neatingeri voluptatea
ce-n zvârcoliri de renunțare adoarme-n zorii ce sting noaptea.
Sărutul tău e o poveste spusă de-o aripă de înger...
De gustul lui, sorbit în tihnă, m-oi lecui, după ce sânger...
poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.