Praful uliței
Colbul uliței în vânt se ridica,
În negură de vremuri risipite
Îmi puneam praf pe tălpile rănite,
Pulberea pământului mă vindeca.
Mă mângâia țărâna încălzită
De soarele ce-mi îndulcea privirea,
Spre-azur de cer scrutam nemărginirea
Când adormeam în iarba înverzită.
Alunecând pe-o pantă-ntunecoasă
Azi lumea n-are vremuri viitoare,
Lovit de soarta-mi nemiloasă
E prea târziu să pot face-o schimbare,
Mă vindecă pământul meu de-acasă
De rana învechită ce mă doare.
sonet de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Nicolae Matei. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.