Ție, Doamne...
Ție, Doamne, Ție mă închin
Celui de singurătăți iar plin,
Singur și bolnav în casă
Cu o lumânare pe masă
Și în suflet cu-o-ntrebare
Mai are el astăzi iertare,
Mai are doruri de înălțare,
Iubire, zbor printre petale?
Ție, Doamne, Ție mă închin
Celui de singurătăți iar plin,
La vreme de seară și neputință
Redobândind propria credință
Spre un tărâm lyric imaginar
Îndulcind amarul din amar
Plind de incert de fals ideal
Evadând mereu din al său real?
Ție, Doamne, Ție mă închin
Celui de singurătăți iar plin,
Pritre dimensiuni oarbe înalte
Implorând miez de sănătate
Lacrimi vindecând trup de vânt
Aerul în erezia sufletului arzând...
Mi-e drag să nu fie astăzi eu înfrânt,
Mi-e drag de lume, de lumină, de cuvânt!
poezie de Constantin Anton din Simplitate și firesc
Adăugat de Cornelia Georgescu

Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre zbor
- poezii despre suflet
- poezii despre trup și suflet
- poezii despre înălțime
- poezii despre înfrângere
- poezii despre vânt
- poezii despre sănătate
- poezii despre singurătate
- poezii despre seară
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.