Poate... nu te-aș fi pierdut...
Ce frumoasă ești, iubito!
Of, Doamne, de-aș fi văzut,
Toate astea, mult dorito,
Până să te fi pierdut...
Ce senină ți-e privirea,
De când eu, un derbedeu,
Nu-ți mai rănește iubirea,
Văzându-te un trofeu.
Și ce zâmbet ai, femeie,
Tot haosul lumii-l frângi,
Of..., de-aș fi avut idee,
Nu te-aș fi făcut să plângi.
Cât regret! Dar n-are rost...
Anii nu-i mai pot întoarce,
Să-ți zic: "Nu iubi un prost!
Că de lacrimi te va stoarce."
Și te-aș ține-n brațe, tare,
Înger, cu pleoape căprui,
Însă, eu sunt ăla care,
Te vede-n brațele lui...
Ieri, avut-am și eu șansă,
Să rămân în dreapta ta,
Dar, parcă, eram în transă,
Prea orb să te pot păstra.
Te-ai luptat cu îndârjire,
Să-mi dai vălul de pe chip,
Și-ai iertat, of, în neștire,
Geșelile "ăstui tip"...
M-așteptai, mereu, voioasă,
Și nu-mi reproșai nimic,
Eu? Veneam din altă casă,
Un mârlan! Un nemernic!
Și când ți-ai făcut bagajul,
Sătulă, să "te jertfești",
Ți-am zis sec: "Ai tu curajul,
Fără mine să trăiești?"
În loc să îmi cer iertare...
În loc să plec capul, mut,
Te-am lăsat, cu nepăsare,
Să pleci spre necunoscut.
Ce frumoasă ești, iubito!
Of, Doamne, de-aș fi văzut
Toate-acestea, mult dorito,
Poate... nu te-aș fi pierdut.
poezie de Andreea Văduva din Blogul "Rânduri rupte din viață"
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Andreea Văduva. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.