Deşteaptă-te dar...

Deşteaptă-te dar, înaintea trezirii
Departe de tot ce-ai visat,
Mai smulge-ţi din neant ţintuirea privirii
Şi vezi înspre ce-ai avansat;

Se apropie încet cetăţile serii
Cu turle de-adânc ce-n neant radiază
Şi drumu-i bâcsit de scaieţii tăcerii
Prin care cu spor se înnoptează.

Orele cresc, descrescând spre-o amiază
În care-şi topesc raţiunea,
Aurora adoarme şi seara lucrează,
Înspre zori ce-şi ascund acţiunea...

Cocoşi nu mai cântă, nimic nu contează,
În lungul uitatului mers,
O clipă cuprinde ce-o viaţă durează
Şi viaţa-i cuprinsul advers.

Chiar bufniţa nopţii umil încetează
Şi zilele-s strânse de-ale neantului braţe
În zori ce înnoptarea curtează
Sub tei cu alei petrecând pe subraţe.

Cetăţile serii, un drum şi-un instant
Şi totul se duce departe şi vine
În timpul solemn distins şi constant,
Fără să ştii şi fără de tine.

Trezeşte-te azi, trezeşte-te acum
Că-i timp pentru soare şi viaţă,
E timp pentru îngustul şi singurul drum
Spre Cetatea, Minunea nespus de măreaţă!

poezie de Ioan Hapca din volumul de versuri Reflexii
Adăugat de Aurica Cristea
Votează! | Copiază!