Să dăm!
Să dăm cu-adevărul piept
Și cu piciorul în minciună
Să ne "nălțăm sufletul drept
Neîmpovărat de ranchiună,
Să frângem tot ce trebuie frânt
Și să zidim din nou altare
Pe care trupul nostru, sfânt,
Să ardă-n evanghelizare
Și fericirea noastră fie,
Făcând pe alții fericiți,
Un rod sădit pentru vecie
Și-udat cu lacrime fierbinți.
Să fim ce Domnul vrea să fim
Și strălucind de puritate,
Murind în sine, să trăim
A Evangheliei realitate.
Să-aruncăm în foc grăunții
De îndoieli și deznădejde,
Neclintiți să fim ca Munții
În credință și nădejde.
Dragostea noastră să-astupe
Groapa "orbilor" din cale,
Într-un suflet ce se rupe
Ca să lege răni în Vale.
Pentru slava lui Hristos
Să dăm tot cu bucurie
Ca oricare păcătos
Mântuit prin Har să fie.
Somn să nu lăsăm pe pleoape
Cât timp încă mai e Har
Căci nespus e de aproape
Vremea plânsului amar!
Să dăm și celui ce nu cere
Din ce Dumnezeu ne-A dat;
Nemărginita Lui Putere
Ce din morți L-a înviat,
S-o dăm și celor în nevoi
Și celor ce au prea puțin;
Căci de nu dăm, rămânem goi,
Iar dacă dăm, avem deplin.
poezie de Ioan Hapca din volumul de versuri Reflexii
Adăugat de Cătălin Dunca
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.