De ce?
De ce îmi plânge Cerul când taci deși mă chemi
Iar îngerii coboară din noapte-n rugăciune?
De ce până și ploaia suspină-n multe ierni
Că nu ești al ei mire, ci doar o succesiune?
De ce tu mă iubești la fel ca pe-o icoană
La care te închini la ceas de seară-n zbor?
De ce te-ai cuibărit în inima-mi de-aramă
Și îmi șoptești păcate învăluite-n dor?
De ce mi-e verdele iubit de marea cea albastră
Ale cărei valuri mă mistuie-n tăceri?
De ce doar ochii mei ți-s florile din glastră
Și iz-ul de magnolii uitat în primăveri?
De ce-ai venit atunci să-mi zgudui primăvara
Și verdele din ochi să-l duci în lumea ta?
De ce-am rămas în tine pe strune de vioară
Oare tu știi, iubire, că ești chiar viața mea?
poezie de Mirela Crâșmaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.