Vînt de toamnă

E pardosită lumea cu lumină,
Ca o biserică de fum şi de răşînă,
Şi oamenii, de ceruri beţi,
Se leagănă-n stihare de profeţi.
Rece, fragilă, nouă, virginală,
Lumina duce omenirea-n poală,
Şi pipăitu-i neted, de atlaz,
Pune găteli la suflet şi grumaz.
Pietrişul roşu, boabe, al grădinii,
Îi sînt, bătuţi şi risipiţi, ciorchinii.
Plocate grele se urzesc treptat
În care frunzele s-au îngropat.
Din învierea sufletului, de izvor,
Beau caprele- amintirilor,
Şi-n fluierul de sticlă al cintezii
Se joacă mîţele cu iezii.
Deosebeşti chemarea pruncului în vînt
Cîntată de o voce din pămînt.
Născut în mine, pruncul, rămîne-n mine prunc
Şi sorcova luminii în braţe i-o arunc.

poezie celebră de Tudor Arghezi din VERSURI - 1980
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!