Vînt străin

Vîntul nostru mic mă cruţă,
Merge-ncet după căruţă,
Mînă boii grei la pas
Şi dejugă la popas.
Suflă-n foc şi în ceaun,
E copilul nostru bun.

Vîntul cel adevărat
E străin şi-nvierşunat.
Ca o bucată de apă,
N-are loc în ce să-ncapă,
Nici pe piscuri, nici în groapă,
N-are de ajuns pămînt,
Cîmpul meu îi este strîmt.

Pustnic şi întărîtat,
Plugul şi l-a-ngenuncheat.
Rupe, scurmă şi sfărîmă,
Umple cerul de ţărînă.

Îşi mînă cu miile,
Negre, hergheliile,
Răscoleşte mările,
Le varsă căldările...
Ia-n vîrteje turmele
Şi le pierde urmele,
În spinare, să răstoarne
Taurii izbiţi, în coarne,
Pune zările pe fugă,
Prinde munţii şi-i înjugă,
Cu pădurile gălbui
Alergînd în hora lui,
Năvală de ropote,
Gloate-adînci de clopote.

Vîntului, noi, venetic,
Nu-i putem, cînta nimic.

poezie celebră de Tudor Arghezi din VERSURI - 1980 (1963)
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!